Obiective

Obiectivul proiectului il constituie furnizarea resurselor informatice și de comunicații necesare atât pentru stocarea și analiza volumelor mari de date care rezultă din activitatea de cercetare a Institutului, cât și pentru schimbul de date științifice la nivel european și internațional

Noul centru de resurse CLOUD va contribui la creșterea accesului cercetătorilor din ICSI la resurse globale de informare, prin interconectarea cu sisteme europene și internaționale deținute de importante centre academice și institute de cercetare. Ca urmare, va fi favorizată obținerea excelenței în cercetare-dezvoltare-inovare prin punerea în comun a rezultatelor științifice, prin extinderea capacității de calcul a institutului, de la calcul și până la stocare, prin utilizarea de instrumente deschise de analiză a datelor, conducând la eliminarea fragmentării întâlnite în activitatea științifică atunci când vorbim despre domenii diferite care generează date.

Astfel, prin Memorandumurile de înțelegere încheiate de către ICSI, centrul de resurse CLOUD dezvoltat prin proiect va oferi servicii de date, utilizate de numeroase organizații universitare și de cercetare din întreaga lume.

În acest context, ICSI Râmnicu Vâlcea va putea utiliza instrumente CLOUD specifice pentru cercetare și colaborare, ceea ce va conduce implicit la creșterea capacității de cercetare și a gradului de cooperare internațională.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

  1. ⦿ Dezvoltarea unei infrastructuri de tip CLOUD (atât privat cât și public), capabilă să ofere sofware-ul ca serviciu (SaaS), platforma ca serviciu (PaaS), infrastructura ca serviciu (IaaS), care oferă medii automate și scalabile, cu caracteristici de mare flexibilitate și control.
  2. ⦿ Creșterea accesului cercetătorilor ICSI la resurse globale de informare, prin intermediul accesării și aderării la rețele europene și internaționale de baze de date.
  3. ⦿ Creșterea securității datelor și rezultatelor obținute din activitatea de cercetare a institutului, prin implementarea unei soluții de Business Continuity and Recovery Planning.
  4. ⦿ Reducerea costurilor cu achiziționarea de aplicații informatice necesare în cercetare-dezvoltare, aplicații disponibile în CLOUD.